Ce a fost ieri nu mai poate fi atins,
Învățăm ce-i de învățat, dacă ne-am prins,
Și lucrăm la „azi” ca „mâinele” să iasă bine,
Fără teamă de ce o să fie și ce vine.
Bine, teoria e ca o melodie,
Dacă cineva o fredonează, nu-i musai s-o și știe
Și fie că o cântăm singuri sau în cor,
Dacă-i puternică răsună și-n viitor…
Și unii vor în orchestră, alții vor dirijor
Și e bine cât timp toți vor să cânte la unison,
Însă, deocamdată, lumea pare distrasă,
Fiecare cântă pentru el ca într-o transă,
Trăim vremuri interesante și agitate,
Starea generală e „Răsună cine poate!”
Dar muzica frumoasă se face cu răbdare,
Cu atenție la orchestră și la fiecare,
Numai așa se poate merge înainte în melodie
Ca „mâinele” să iasă o frumoasă rapsodie!

Amintindu-vă că acum 2 zile v-am spus că mi-ar plăcea ca lumea de azi să fie despre mâine,
Cosmin Dominte – compozitor de idei vorbite în rime care încearcă să contribuie la muzica unei societăți sănătoase. Hai să cântăm împreună!

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook