Lumea a 3-a, vorba ceea,
Când auzim, ne zgândăre ideea –
„Cum să fim? Nu-i așa, dom’le!
Ăia sunt desculți sau loviți de bombe…
Vorbe, vorbe! Nu ne place restul lumii,
Noi suntem bine chiar dacă ne ocărăsc unii!”
Nu, nu suntem. Din păcate…
Semnele-s acolo, toate și poate
Că ni s-au obișnuit atât de tare ochii
Cu asfalt prost și făcut dansul gropii,
Cu rochii de plasă peste clădiri, să iasă
Oamenii, pe sub schele și praf, din casă,
Să răsară crengi din canale neacoperite,
Fațade de clădiri care cad nestingherite,
Altele construite, semi-ridicate,
Lăsate și abandonate la jumătate,
Semne de circulație lipsă sau atârnate
Pe copaci sau stâlpi, scări rulante stricate,
Până și steagurile țării, ridicate,
Sunt ponosite și deteriorate
Și flutură decolorate și rupte…
Dar noi tot vorbim de trecut și lupte,
Mihai Viteazu și Ștefan cel Mare,
Hagi și naționala aia de la Mondiale
Dar nu mai sunt, de mult, prezentul e prezent,
Reușitele alea n-au creat un precedent,
S-au pierdut și au dispărut sub mocirla actuală,
Bucureștiul nu-i o capitală europeană,
Nici România nu-i o astfel de țară
E lumea a 3-a cu un strat de poleială…

Gândindu-mă că suntem un popor ce trăiește în transă și se simte jignit imediat cum e trezit la realitate și e pus față în față cu adevărul,
Cosmin Dominte – până nu recunoaștem, tot ce-i de recunoscut despre noi, ca să reparăm onest, nici nu vom fi, vreodată, mai mult de atât.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook