Știu, nu-i ușor să ceri ajutor
Într-o lume-n care totu-i sonor,
Mai puțin rănile invizibile ce dor,
Lor nu li se văd urmele, n-au scor
Decât atunci când, deja, e târziu…
Trăim într-o lume-n care toți știu,
Mai bine ca tine, ce te doare, ce să faci,
Apoi devin șocați că ai ales să taci
Pentru totdeauna. Abia atunci văd luna,
Soarele, natura și înțeleg că viața-i una.
Furtuna interioară a fiecăruia nu lasă
Copaci căzuți, acoperiș smuls de pe casă,
Lasă un gol imens după ce a bătut intens
Și a săpat pe sub bunăstare-n contrasens,
Într-un spirit care la exterior zâmbea,
Glumea, râdea, socializa și nu părea
Să aibă vreo problemă sau suferință,
Să zâmbești forțat până treci în neființă
E boală grea. Încă ești stigmatizat, la noi,
Oamenii încă se simt singuri în doi,
Nu-și vorbesc onest și bagă sub preș, pe șest,
Sentimente, trăiri și neputințe, de când cresc,
Ca să ajungă carcase perfecte pentru exterior,
În timp ce pe interior, ușor, ușor, mor.
Cu gândul că din ce în ce mai mulți tineri nu-și mai găsesc locul în lume și aleg să-și încheie brusc socotelile, așa cum a făcut-o și un coleg actor, acum câteva zile,
Cosmin Dominte – om care vrea să vă spună că este normal să obosești, e normal să te simți și altfel decât pozitiv și fericit tot timpul și e normal să ceri ajutor.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook