Viața ne dă soluții dacă știm s-o ascultăm,
Dacă privim atenți și nu doar ne uităm.
Prezentul înțeles reprezintă un atu,
Prezentul neînțeles mă duce la „A, nu!”,
„Nu pot”, „nu știu”, „nu vreau”, „mi-e frică”,
„Dacă” și cu „parcă” își fac loc în bibilică
Și, până îmi dau seama că pierd timp degeaba,
Deja stăteam de mult și viața-i aproape gata.
Dar nici fantezia nu-i medicament bun,
De rămân blocat în ea risc să devin nebun,
Așa că un pas înapoi și o decizie asumată,
Fac mai mult decât ți-ai închipuit vreodată
Dar mândria pe stomac gol e boală grea,
Se răspândește repede și ia mulți cu ea.
Important e să fii mândru de viața ce o trăiești
Dacă nu, important e să recunoști că nu ești,
Și să ai puterea să o iei de la capăt…
Ce zicea Bruce Lee? „Prietene, fii apă!”.

Gândindu-mă că asta își spune și domnu’ Băsescu în fiecare zi, în oglindă,
Cosmin Dominte – altfel nu-mi explic cum un fost președinte își dorește să fie primar, din nou.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook