Sectorul artistic suferă grav,
Dacă înainte era rău acum e praf,
Uite ce se întâmplă în teatrele de stat
Și alte instituții, pandemie, gestionat…
Lipsește transparența, iubirea față de frumos,
Legi învechite, posturi date fraudulos,
Proceduri prăfuite, totu-i întors pe dos,
Iar adevărul, la suprafață, e cu greu scos.
Creația, ludicul, sunt menite să înnobileze,
Să facă omul să audă, să vadă, să evolueze,
Să distreze, să atingă sufletul, să-i fie carte,
Dar în fapte, arta, acum e foarte departe,
Pare că are șuruburi și gust metalic,
Miroase a vaselina, are plăcuțe cu font italic
Pe care scrie: „Când vezi, taci! Când auzi, nu vezi!”,
Protecția muncii vrea să ignori dovezi,
Sau să continui să faci ceea ce iubești,
Așa cum poți, cât poți, pe unde ești.
Ăsta e artistul, are mereu aceeași boală:
Între dreptate și dragoste, ciocan și nicovală.
Cum faci ce crezi și cum crezi în ce faci,
Dacă atunci când simți trebuie să taci?
Pesemne arta e acum o fabrică industrializată,
Intră fluierând doar pile și maiștri pe poartă.
Cu dor de frumosul sufletului omenesc,
Cosmin Dominte – artist care a refuzat întotdeauna strungul.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook