4 februarie, 2004,
Apare litera f, alb pe albastru.
Formatu’ e de rețea socială,
Specială în denumire: „Cartea facială”,
Facebook – în engleză, era în antiteză
Cu Hi5 și Myspace, ani lumină viteză
În fața lor, idee și concept…
A luat lumea ca o furtună, a primit accept
Mondial când a dat Friend Request planetei,
S-a propulsat în topuri cu viteza rachetei.
A devenit parte din viața tuturor,
Creator de conexiuni globale, un motor,
A venit în ajutor oamenilor și alor lor,
I-a conectat ușor din orice colțișor
Al acestei lumi ar fi accesat,
Gratuit, ți-ai făcut cont și te-ai logat!
S-a tot transformat în 17 ani,
Mark Zuckerberg a vrut din ce în ce mai mulți bani
Așa că au apărut limitări și restricții,
Scandaluri, schimbări și contradicții…
Făcut să te țină cu doze de dopamină
Ca să-ți vândă tot ce se poate în retină,
După ce te vinde, pe tine, altor companii,
Pentru că nimic nu-i gratis, după cum știi!
La început erai beneficiar, ăsta era pulsul,
Acu’-i opusul: Facebook beneficiar, tu ești produsul.

Cu drag de vremurile în care nu eram cu toții niște atletiști profesioniști în goana după like-uri,
Cosmin Dominte – ARTIST INDEPENDENT care a beneficiat mult de pe urma  facebook-ului, în vremuri în care n-aveai cum să ajungi altfel la oameni ca să le arăți ce poți și OM care nu mai folosește de mult platforma asta în scop personal.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook