Azi – dar anul trecut,
Lockdown-ul era la început,
N-am fi vrut dar Iohannis anunța
Că măsurile sunt necesare pentru a stopa
O pandemie care bătea la ușă,
O pandemie care a pus pe tușă
Economie, plan social, profesional,
Călătorit național și internațional…
Toată viața noastră a început să fie altfel,
Țelu-i țel, oamenii suportă, de fel,
Iată-ne la fix un an. Multe s-au întâmplat
Dar ce s-a schimbat? Ce s-a rezolvat?
Am dat libertatea pe reguli și precauție,
S-au făcut mulți pași în lateral da’ nu-i evoluție,
Purtăm măști, mănuși, ni se ia temperatura,
Avem oră de intrat în casă, că așa-i măsura,
Mergi la pâine cu declarație în buzunar,
Se înnoiesc stările de urgență, lunar,
Sectorul cultural suferă, HoReCa la fel,
Oamenii-și iau moralul cu fărașul de pe palier,
Te vaccinezi sau nu te vaccinezi – porți mască,
Stai în casă sau în bar la masă – nu porți mască,
Nu intri în teatru și nu intri în cinema…
Dar în avion și mall? Sigur că da!
Și tot așa… a trecut un an,
Covidu’ are și mutații, astea nu erau în plan,
N-am cum să mai cred în niște autorități
Care doar învârt o bâtă și nimeresc numai în bălți

Gândindu-mă că nu știu cum să închei pentru că nu s-a încheiat nimic,
Cosmin Dominte – ce să vă zic? La mulți ani? La mai mare? Habar n-am ce ar trebui să vă spun la 1 an de pandemie…

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook