Vești bune pentru cei care au în plan să își cumpere mașini noi. Ministerul Mediului a demarat, prin Administrația Fondului pentru Mediu, programul Rabla PLUS. Începând din acest an, prin Rabla poți cumpăra și motociclete.

Cei care ies în apropierea locuinţei pentru a-şi plimba animalele de companie sau pentru activităţi fizice nu trebuie să completeze o declaraţie pe propria răspundere, dar trebuie să aibă asupra sa cartea de identitate, anunță ministrul internelor, Marcel Vela.

Presa chineză a legat originea pandemiei coronavirusului cu Italia, după ce un profesor din Milano a declarat că medicii italieni au văzut cazuri de pneumonie „foarte ciudate” încă din luna noiembrie.

Ratele creditelor bancare vor fi amânate cu până la 9 luni. Măsura este inclusă într-o ordonanţă de urgenţă care va fi aprobată în ședința de guvern de azi. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor și confirmat de președintele Iohannis.

Roger Federer şi soţia sa Mirka, doneaza un milion de franci elveţieni familiilor din Elveţia aflate în dificultate și îi invită şi pe alţii să se alăture iniţiativei.

Billie Eilish, Mariah Carey și Alicia Keys vor cânta live din propriile lor case, timp de o ora pentru a strânge fonduri pe care apoi să le doneze centrelor pentru controlul bolilor.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook