Ministrul Economiei și Finanțelor din Franța împărtășește experiența Covid. „Nu este ceva banal. Nu mai pot alerga”

Invitat marți la France Inter, ministrul Economiei si Finanțelor, Bruno Le Maire, a povestit despre experiența pe care a avut-o cât timp a fost bolnav de Covid-19. Al patrulea ministru care a contractat virusul, deputatul a fost testat pozitiv pe 19 septembrie.

Revenind după o săptămână de izolare, ministrul a cerut „responsabilizarea” francezilor în fața unei boli „care nu este una banală”.

Aceasta este o mărturie personală a unei persoane care aleargă de obicei între 25 și 30 de kilometri pe săptămână și care astăzi nu mai poate alerga”, a spus Bruno Le Maire. Ministrul în vârstă de 50 de ani, un împătimit al sportului, a făcut referire la Covid-19 ca fiind o boală „care îți atacă plămânii, ceea ce îți oferă o senzație de sufocare foarte dificil de suportat”.

Ministrul a fost intrebat cu privire la lipsa „studiilor științifice valabile” prezentate de unii pentru a justifica măsurile luate de guvern. „Spunem toți asta până când experimentăm această boală. Odată ajuns acolo, cred că vezi lucrurile puțin diferit”, a replicat el. Și continuă: „această boală nu este ca celelalte. Trebuie să o iei în serios dacă îți plac oamenii din jurul tău și dacă respecți personalul medical.”. Bruno Le Maire a îndemnat în cele din urmă să încetăm cu „egoismul” și să fim generosi.

Sursa: Le Figaro

Exit mobile version