Alertă meteo: Cod galben de viscol și ninsori în 26 judeţe

Imagini din Timisoara, duminica, 16 decembrie 2018.De sambata, ora 6.00, pana duminica la ora 12, judetele Timis si Caras-Severin, precum si zona de munte a judetelor Hunedoara, Mehedinti, Gorj, Valcea, Arges, Dambovita si Prahova au intrat sub avertizare cod portocaliu de ninsori abundente, strat semnificativ de zapada si viscol. Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta, care s-a intrunit la solicitarea Inspectoratului Scolar Judetean a luat decizia ca luni, 17 decembrie 2018, si marti, 18 decembrie 2018, toate scolile si gradinitele sa fie inchise din cauza conditiilor meteorologice.DANI AMARIEI / MEDIAFAX FOTO

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, o avertizare cod galben de viscol și ninsori valabilă în 26 de județe de marți seara până miercuri seara. La munte se anunță vânt puternic și zăpadă.

Începând de marți de la ora 20.00 până miercuri la ora 18.00, la munte vor predomina ninsorile, iar vântul va prezenta intensificări, îndeosebi în zona înaltă, cu rafale ce vor depăși 80…100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității.

Cantitățile de precipitații vor depăși local 15…20 l/mp, iar în Munții Apuseni, în grupele vestice ale Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali, peste 25 l/mp, astfel încât se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.

Precipitații, în general moderate cantitativ, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, vor fi și în Maramureș și în nord-estul Transilvaniei. Izolat vor fi depuneri de polei. Temporar vântul va avea intensificări și în restul teritoriului, cu rafale de 50…60 km/h.

Județele vizate de codul galben sunt: Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea și Buzău.

Exit mobile version