ABBA, Waterloo și un Eurovision care era să nu se-ntâmple

de Alexandru Anghel

E 6 aprilie 1974, ziua în care, dacă erai născut și îți plăcea muzica, așteptai cuminte în fața televizorului cu tub să înceapă a 19-a ediție a Eurovision-ului. N-a fost deloc simplu cu Eurovisionul în anul ăla, deși avea să rămână în istorie drept cea mai mișto editie.

Luxemburg trebuia să fie gazdă, dar au renunțat la organizare citând „eforturi financiare prea mari pentru o țară atât de mică”, așa că s-a mutat totul în mare grabă în localitatea Brighton, din „comuna” Anglia. Apoi Italia a spus că ea nu transmite așa ceva la televiziunea RAI, din cauza piesei Sì (culmea, chiar a lor, și cea care avea să termine competiția pe locul al doilea). Erau în preajma unor alegeri mai…sensibile, italienii, și unele versuri au zgâriat urechea cenzurii. Au fost probleme și cu ținuta prezentatoarei (era la modă pe atunci să se întâmple asta), și, lovitura finală, a murit președintele Franței, Georges Pompidou, iar înmormântarea a fost programată chiar pe 6 aprilie, așa că francezii s-au retras în ultima clipă.

Erau totuși niște suedezi în mare foame de afirmare, care țineau neapărat ca spectacolul din 1974 să meargă mai departe, în ciuda tuturor ghinioanelor: ABBA. Cu un an în urmă, nu trecuseră nici de preselecție.
Nu erau nici acum favoriți, înainte lor erau mai bine cotați cei din Marea Britanie și Olanda. Doar că, atunci când s-au stabilit cotele, lumea știa cântecul de pe casetă, Waterloo, dar nimeni nu avea idee ce live îi aștepta. Restul, chiar e istorie. Câștigarea Eurovisionului în urmă cu 46 de ani le-a dus muzica în afara Suediei, ba chiar a Europei. Atunci competiția asta încă însemna ceva și nu se bucura nimeni dacă s-ar fi sărit peste o ediție, cum a fost cazul anul acesta.

 

Exit mobile version