Pe urmele celor treisprezece erau Coperţile Negre, cărora li se adăugase de ore bune şi Ispiyonciu. Cel care s-a recomandat a fi mesagerul Bibliotecarului Eretic le dăduse întâlnire pe terasa de deasupra etajului 53 al Turnului Diamant şi avea acum certitudinea că a fost dus de nas ca un începător. Un personaj ca el nu putea cloci decât o răzbunare cruntă.
Trebuiau, deci, să se hotărască încotro s-o apuce. Să se întoarcă acasă, în Ţara lui Scapăcinepoate, nici nu putea fi vorba; n-aveau de gând să-şi forţeze norocul. Căutând un loc de unde, scrutând realitatea, s-o înţeleagă în sfârşit, au fost obligaţi să constate că, în lumea asta mare, opţiunile erau patetic de puţine.
„Mergem pe acoperişul lumii!” i-a anunţat motanul.
„Şi cum ne căţărăm până acolo?” s-a interesat Charlie.
„Înainte de căţărare, se pune întrebarea unde e acoperişul lumii” a f[cut Lima ochii mari.
A lămurit-o Alfa: „Acoperişul lumii e acolo de unde uneori îţi vine să te arunci”.
„Acoperişul lumii e în Tibet” a explicat relaxat India.
„Tibeeeet?!” s-a mirat Bravo. Nici ceilalţi nu erau mai puţin uimiţi de decizia motanului.
I-a liniştit Echo: „De aici, din Pisicopole, până în Lhasa nu sunt decât 10.260.223 de paşi. Dar poate că vom face drumul pe sus, ca fantomele înfometate”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook