Cum ne-a schimbat izolarea și cum am ajuns să ne bucurăm ca niște prizonieri ieșiți din captivitate

Cred că putem spune că suntem ca niște prizonieri. Suntem recunoscători și ne bucurăm chiar și pentru cea mai mică portiță de libertate. O scurtă plimbare te face să gândești altfel față de cum gândeai înainte.

Odată ce libertatea a fost recâștigată (chiar dacă nu în totalitate), nu durează mult până să devii recunoscător chiar și pentru redobândirea rutinei de zi cu zi. Sigur simți cum te cuprinde un fior ciudat atunci când te plimbi pe stradă într-o zi însorită sau când faci treabă prin curte.

A trecut atât de mult timp de când nu mai putem face lucruri care înainte erau absolut normale, încât atunci când îl aud pe Boris Johnson vorbind despre redeschiderea școlilor, despre întoarcerea la socializările în aer liber și, în cele din urmă a le permite britanicilor să-i vadă pe cei dragi când și unde au chef, apare un sentiment ciudat.

Așteptările noastre s-au diminuat atât de mult încât faptul că britanicii au voie să-și bea cafeaua pe bancă în parc cu un prieten nu e primită ca o insultă, ci mai degrabă ca pe un dar.

Instinctul va fi să iertăm totul în schimbul recuperării vieții noastre

Mai mult decât virusul în sine, mai mult decât proaspetele diviziuni politice apărute intre marii jucători, mă sperie capacitatea omenirii de a-și adapta orizontul la așteptări. În urmă cu douăsprezece luni nimeni nu ar fi conceput să accepte atât de ușor, încă patru luni de viață drastic limitată.

Cum am ajuns aici? E o întrebare pe care ne-o punem mulți dintre noi.

Argumentul politic împotriva izolării a fost pierdut fără echivoc pe întreg globul, jurnaliștii incomozi care și-au exprimat scepticismul au fost ridiculizați sistematic, oamenii de știință care prevesteau vremuri mai bune, marginalizați. Campania a fost eficientă și a fost ajutată chiar de declarațiile imprudente ale „scepticilor” înșiși.

De exemplu, nimeni nu vrea acum să audă argumente despre Suedia, care prezintă contraargumente ciudate la izolare, cu o traiectorie epidemică similară cu cea din Marea Britanie, sau despre India cu imunitatea parțială de grup și mortalitatea misterios de mică în comparație cu Marea Britanie.

Nimeni nu vrea să admită absența încăpățânată a unui set de date clare care să arate că țările cu restricții mai stricte au avut rezultate mai bune decât cele care le-au evitat.

Atâta timp cât putem fi de acord că „nu a existat nicio alternativă”, atunci nimic nu a fost irosit. Asta înseamnă că, pe măsură ce ieșim, clipind, în lumina soarelui, putem face din nou cauză comună cu prietenii care au simțit diferit și să arhivăm neînțelegerile din trecut într-un „dosar” care să exprime ciudățenia unui an pierdut.

Dar chiar dacă reușim să revenim la „vechiul normal”, acum va fi diferit. 2020 a schimbat modul în care vedem lumea. Dacă până la instalarea pandemiei nu apreciam atât de mult ceea ce ne înconjoară, acum înțeleg în sfârșit pe deplin libertatea.

Așteptăm cu nerăbdare primăvara și eliberarea.  Dar pe măsură ce ne îndreptăm spre ieșirea din lunga noastră izolare, nu ne vom simți la fel ca înainte. Structurile și libertățile care odată se simțeau atât de inatacabile au fost expuse ca fiind fragile, iar apărătorii acestora au fost văzuți ca fiind slabi; și întrebarea dacă ar fi existat o altă cale, mai bună, persistă, fără răspuns…