Medicii portughezi susțin administrarea ivermectinei imediat după apariția primelor simptome de Covid

Medicii portughezi susțin administrarea ivermectinei imediat după apariția primelor simptome de Covid

„Cred în dovezile științifice care există”, declară medicul António Pedro Machado pentru Correio da Manhã (CM), care precizează că azilele de bătrâni „din nordul și sudul țării au folosit ivermectina pentru a împiedica rezidenții să dezvolte forme grave de Covid-19”. El a luat medicamentul după ce un focar Covid a izbucnit într-o casă din Santa Misericórdia unde au fost afectate 68 de persoane în vârstă. „Au fost doar trei decese”, a spus el pentru CM. „Doi dintre pacienți aveau comorbidități grave, iar celălalt a luat ivermectină abia după ce a dezvoltat o pneumonie severă”.

„Nu sunt în niciun caz un negaționist”, insistă el. „Recomand tuturor pacienților mei să primească vaccinul cât mai curând posibil, dar eu nu îl voi face”. Medicul susține că a luat ivermectină profilactic, „în ultimele luni”.

Lumea medicală este scindată în privința folosirii medicamentului împotriva Covid. Ivermectina, inițial creată acum 30 de ani pentru a trata infecțiile parazitare, a stârnit o amplă dezbatere între medicii care susțin eficacitatea tratamentului în blocarea SARS-Cov-2 și cei care o contestă.

Coordonatorii Frontiers in Pharmacology, una dintre cele mai importante publicații americane de acest gen, au acceptat un articol care subliniază beneficiile utilizării ivermectinei la pacienții cu Covid în ianuarie, dar de atunci au respins ipoteza, pe motiv că „cuprindea acuzații neîntemeiate și a încălcat politica editoriala a revistei”.

Autorii articolului, o organizație numită Front Line Covid-19 Critical Care Alliance, spun ca este vorba de cenzură.

În Portugalia, pacienții Covid tratați cu ivermectină au dat rezultate pozitive.

„După două zile de administrarea ivermectinei, soțul meu (71 de ani) s-a trezit fără febră. Am pus asta imediat pe seama medicamentului pentru că nu lua altceva. Am fost foarte surprinsă, dar în același timp ușurată”, spune Maria Madalena Cotovio.

Medicamentul este produs, fără brevet, de compania farmaceutică portugheză Hovione, la Loures (periferia Lisabonei). Tratamentul costă mai puțin de 5 euro pe lună, explică CM.

Germano de Sousa – fost președinte al Consiliului general medical portughez, specialist în patologie clinică și lector al Facultății de Științe Medicale din cadrul Universității din Lisabona – a spus că și el ia ivermectină profilactic, împreună cu alți patru colegi.

„Nu am făcut vaccinul, dar folosesc ivermectina, împreună cu alte măsuri de protecție precum masca și dezinfectantul pentru mâini”. Germano de Sousa este conștient că unii dintre colegii lui susțin că dovezile științifice nu sunt suficient de puternice. „Eu stiu că functionează”, a declarat el pentru cotidianul Observator.

Sousa face parte din grupul de profesioniști din domeniul medical care solicită Autorității pentru medicamente din Portugalia să efectueze un studiu clinic privind utilizarea medicamentului pe pacienți Covid, pentru a demonstra eficacitatea.

S-a vorbit și despre un risc legat de boli ale ficatului, dacă ivermectina este „administrată incorect”. Dar Henrique Carreira – un alt medic care folosește medicamentul pentru persoanele în vârstă dintr-un azil de bătrâni – a declarat într-un webinar pe această temă că ipoteza nu are sens. Ivermectina „nu este metabolizată în ficat, contrar a ceea ce spun studiile din ziua de azi”, a spus el. „Acest lucru este complet greșit”.

Deocamdată, în Portugalia, ivermectina este disponibilă numai pe bază de prescripție medicală.

Sursa: Move Aveiro

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook